1.Cand intra in vigoare modificarea plafonului TVA?
Incepand cu 1 septembrie 2025, noul plafon care se ia in calcul este 395.000 lei.
2.Intervin si alte modificari?
Da, tot de la 1 septembrie 2025, se modifică și momentul de la care un contribuabil devine platitor de TVA.
MARE ATENTIE!
Regimul normal de taxare se aplică din data depășirii plafonului, începând cu tranzacția care conduce la depășirea plafonului.
3.Situatii posibile
a) Cifra de afaceri realizata in august este mai mare decat plafonul de 300.000, dar nu depaseste 395.000 lei – nu intervine obligația de înregistrare in sistemul TVA (nu se mai depune D700 până la data de 10 septembrie).
b) Cifra de afaceri realizata in august depaseste 395.000 lei – se solicita inregistrarea in sistemul TVA (se depune D700 cel târziu în data de 10 septembrie 2025). Înregistrarea în scopuri de TVA se va considera valabilă începând cu data de 10 septembrie 2025.
c) Persoanele impozabile înfiinţate anterior anului 2025, care s-au înregistrat în scopuri de TVA până la data de 1 septembrie 2025 inclusiv, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire de 300.000 lei, pot solicita, începând cu data de 1 septembrie 2025, scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, dacă nu au depăşit plafonul de scutire de 300.000 lei din anul precedent, respectiv anul 2024, şi dacă până la data solicitării scoaterii din evidenţă nu au depăşit plafonul de 395.000 lei.
d) Persoanele impozabile înfiinţate în anul 2025, care s-au înregistrat în scopuri de TVA până la data de 1 septembrie 2025 inclusiv, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire de 300.000 lei, pot solicita, începând cu data de 1 septembrie 2025, scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, dacă până la data solicitării scoaterii din evidenţă nu au depăşit plafonul de 395.000 lei.
Alte informatii utile:
2023.PFA – inregistrare ca platitor de TVA la depasirea plafonului
Sursa:
ORDONANȚĂ nr. 22 din 28 august 2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 29 august 2025
 
											
				 
			
											
				 
									 
				 
				 
				 
				