1.In ce scop se depune declaratia 700?
DECLARAŢIA SERVESTE PENTRU ÎNREGISTRAREA/ MODIFICAREA ÎN MEDIU ELECTRONIC A CATEGORIILOR DE OBLIGAŢII FISCALE DECLARATIVE ÎNSCRISE ÎN VECTORUL FISCAL
2.Cum se transmite declaratia 700?
Declaraţia se transmite exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin intermediul internetului, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
2.Declaraţia se depune pentru:
- înregistrarea/modificarea domiciliului fiscal al contribuabililor, cu excepţia cazului în care contribuabilii îşi modifică domiciliul sau sediul social care reprezintă şi domiciliu fiscal, precum şi cu excepţia contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente, care nominalizează, ulterior înregistrării fiscale, un alt sediu permanent desemnat;
- înregistrarea în vectorul fiscal a unor noi categorii de obligaţii fiscale sau modificarea categoriilor de obligaţii fiscale declarative înscrise iniţial în vectorul fiscal;
- modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit;
- exercitarea opţiunii de modificare a anului fiscal;
- declararea sediilor secundare care nu au obligaţia înregistrării fiscale;
- înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care solicită, ulterior înregistrării fiscale, înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 316 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
- efectuarea de menţiuni referitoare la vectorul fiscal privind TVA, ulterior înregistrării în scopuri de TVA;
- exercitarea opţiunii privind aplicarea/încetarea aplicării prevederilor art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal, cu privire la locul prestării către persoane neimpozabile a serviciilor de telecomunicaţii, radiodifuziune şi televiziune sau a serviciilor furnizate pe cale electronică;
- efectuarea de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri taxabilă în România;
- efectuarea de menţiuni privind cifra de afaceri în cazul persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic şi care nu au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în anul precedent;
- efectuarea de menţiuni privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare.
4. Atenţie!
Nu se completează SECŢIUNEA Taxă pe valoarea adăugată în următoarele situaţii:
-
de către persoana impozabilă care solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 316 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal;
-
de către persoana impozabilă care, după anularea înregistrării în scopuri de TVA, solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 316 alin. (12) din Codul fiscal;
-
de către persoanele impozabile care au sediul activităţii economice în afara României, dar sunt stabilite în România prin unul sau mai multe sedii fixe, conform art. 266 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, care solicită înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (2) din Codul fiscal;
-
de către persoana impozabilă care nu este stabilită în România conform art. 266 alin. (2) din Codul fiscal şi nici înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal şi care are, potrivit art. 316 alin. (4) din Codul fiscal, obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA la organul fiscal competent, pentru operaţiuni realizate pe teritoriul României care dau drept de deducere a taxei, precum şi pentru vânzările la distanţă realizate dintr-un stat membru în România, pentru care locul livrării este în România conform art. 275 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiei în care persoana obligată la plată este beneficiarul, conform art. 307 alin. (2) – (6) din Codul fiscal;
-
de către persoana impozabilă nestabilită în România şi neînregistrată în scopuri de TVA în România, care are obligaţia, conform art. 316 alin. (6) din Codul fiscal, să se înregistreze în scopuri de TVA la organul fiscal competent, înainte de efectuarea unei achiziţii intracomunitare de bunuri pentru care este obligată la plata taxei conform art. 308 din Codul fiscal sau înainte de efectuarea unei livrări intracomunitare de bunuri scutite de taxă.
Sursa:
Poate fi util si articolul: