• Ai incheiat un contract cu un nerezident, pentru servicii prestate in Romania? Contractul va trebui declarat la ANAF.
  • Ce se intelege prin “nerezident”? Nerezidentul este o entitate economica care nu are sediul in Romania.
  • In ce scop se declara contractul? Declararea se face in vederea impozitarii veniturilor obtinute din Romania, indiferent daca veniturile sunt primite in Romania sau in strainatate.
  • Despre ce fel de servicii este vorba? Avem in vedere veniturile obtinute din servicii prestate in Romania de orice natura si in afara Romaniei de natura: serviciilor de management, serviciilor de consultanta in orice domeniu, serviciilor de marketing, serviciilor de asistenta tehnica, serviciilor de cercetare si proiectare in orice domeniu, serviciilor de reclama si publicitate indiferent de forma in care sunt realizate si serviciilor prestate de avocati, ingineri, arhitecti, notari publici, contabili, auditori.
  • Cum se inregistreaza contractele? Se depune la ANAF formularul 017 „Declaraţie de înregistrare a contractelor/documentelor care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României, iniţiale/adiţionale (conexe), încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente”.
  • In ce termen? 30 de zile de la data încheierii contractelor sau de la data emiterii oricăror documente prevăzute de lege.
  • Ce patesti daca nu declari contractual? Primesti amenda de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice.
  • Care contracte nu trebuie declarate? Contractele încheiate de persoane juridice române, persoane fizice rezidente, precum şi de persoane juridice străine care desfăşoară activitate în România printr-un sediu permanent/sediu permanent desemnat cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente pentru activităţi desfăşurate în afara teritoriului României nu fac obiectul înregistrării.
  • Ce se intampla cand nu este incheiat un contract in forma scrisa ? In acest caz, se inregistreaza documentele care justifica prestarile efective de servicii pe teritoriul Romaniei: situatii de lucrari, procese-verbale de receptie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, studii de piata sau orice alte documente corespunzatoare.
  • De ce trebuie sa soliciti nerezidentului Certificatul de rezidenta fiscala? Raspunsul il gasesti in acest articol: Certificatul de rezidenta fiscala – intrebari si raspunsuri